Lumini printre gratiile penitenciarului din Botosani in anul 1964 pentru zilele noastre

In primul rand, mi-am dat seama ca specialistii terorii au ajuns la concluzia (provocata sau nu din exterior) ca, date fiind desavarsirea presiunii politiste si lipsa oricaror mijloace de rezistenta ale potentialilor opozanti, eliberarea celor catorva mii sau zeci de mii de detinuti C.R. (contrarevolutionari) nu face decat bine regimului. Poate au existat si alte motive necunoscute noua, celor din spatele gratiilor, care au determinat amnistia generala a anului 1964. Nu le-am cunoscut atunci, dar ceea ce am constatat a fost actiunea sustinuta si cu profesionalism dusa, prin care se cauta anihilarea – mai ales prin continuarea fricii si a santajului de tot felul – a sanselor unor reactii antidictatura, odata ce se trecea la "destinderea", impusa sau nu din afara granitelor tarii.

S-a trecut in acest sens la ceea ce s-a numit de catre noi o noua reeducare, de data asta nonviolenta. S-a incercat prin promisiunea ca este posibila o eliberare inainte de termen, dar numai a celor "reeducati", obtinerea unor angajamente de colaborare intr-un fel sau altul cu Securitatea (pacte cu diavolul, cum le numeam noi).

Aceste manevre ale Securitatii nu le-am intuit, ci le-am constatat in mod direct din ceea ce am trait atunci si iata ce anume: s-a pornit o actiune de pregatire a eliberarilor masive sub directa conducere a ofiterului politic (la noi, in penitenciarul din Botosani, un anume Dora, daca si-a dat numele adevarat).

Au fost chemati pe rand la interogatorii toti detinutii, insistandu-se asupra celor care, in opinia ofiterului politic, aveau influenta asupra celorlalti. Li se cerea acestora:

1. sa-si recunoasca vina;

2. sa faca o marturisire publica in acest sens in fata celorlalti detinuti;

3. sa dea o declaratie cat mai sincera si mai completa asupra tuturor actiunilor dusmanoase facute dupa instaurarea puterii comuniste;

4. sa demaste pe toti aceia care au avut sau au in continuare o atitudine dusmanoasa fata de puterea populara;

5. sa se angajeze in scris ca vor colabora cu organele Securitatii dupa ce vor fi eliberati datorita clementei (fata de care trebuie sa fie recunoscatori), denuntand orice act sau atitudine "reactionara".

Am remarcat ca, experti in ceea ce priveste exercitarea terorii, se multumeau – in functie de subiectul prelucrat, la inceput cu foarte putin. Recunoasterea vinei si promisiunea ca nu vei spune nimic din ceea ce ai trait in inchisoare, erau inceputul caderii pe toboganul capitularii.

Intelegand manevra lor, ca o reactie de aparare, am hotarat sa nu fac nici o urma de concesie, oricat de mica si fara importanta ar aparea ea.

S-au organizat intr-o sala mare, in care erau inghesuiti sute de detinuti, sedintele de penitenta, menite sa franga rezistenta celor incapatanati (fanatici, cum ne numea ofiterul politic, sau uneori peiorativ, catolici).

Erau pusi sa vorbeasca indeosebi cei mai cultivati care, in opinia celor care conduceau actiunea de reeducare, puteau avea o influenta mai mare asuprea celor incapatanati. In orice caz, chiar daca nu au reusit sa ne convinga si sa ne influenteze decisiv, aceste marturisiri publice ne-au lasat un gust amar si ne-au marit suferinta detentiunii.

Intr-o zi au fost pusi sa ne vorbeasca Amedeo Lazarescu si Alexandru Paleologu. Cu mult talent si folosindu-si bagajul cultural, ei au pledat cauza comunista. Autodemascarea, spovedania publica, adeziunea entuziasta la comunism cu toata vestimentatia inteligent si talentat facuta n-au putut sa insele, in fond, pe nimeni, ceea ce nu a impiedecat ca discursurile respective sa ne provoace multa amaraciune si chiar sa determine capitularea unora dintre cei rezistenti pana atunci.

Am fost scos a doua zi la interogatoriu in calitate de "fanatic". Ofiterul politic (Dora?) mi-a spus: "Ai vazut ca toti oamenii destepti isi recunosc pacatele si erorile. Numai voi, tu cu fratele tau si cativa fanatici stupizi, va incapatanati sa nu va recunoasteti greselile. Si noi, comunistii, ne-am recunoscut greselile facute".

- "Da, i-am spus, in fiecare epoca recunoasteti ca ati gresit in trecut, ceea ce nu va impiedica sa va considerati infailibili in prezent si sa impuneti cu forta pozitia partidului."

- "Tu ca efect al incapatanarii tale stupide, a continuat Dora, prefacandu-se ca nu a auzit remarca mea, vei putrezi in inchisoare pana la adanci batraneti."

- "Domnule capitan, i-am spus, in timp ce bietii nenorociti se spovedeau in fata noastra, v-am urmarit si v-am citit pe fata dispretul pe care il aveati pentru acesti "eroi" pe care ni-i dati ca exemplu. Vreti neaparat sa ma dispretuiti si pe mine; aceasta satisfactie nu v-o dau. Dar sa stiti ca nu acesta este motivul principal pentru care refuz sa ma pretez la comedia pe care o organizati. Respectarea convingerilor proprii, care presupune la o astfel de manifestare libertatea totala de expresie, nu este numai un atribut la care tin pentru respectarea demnitatii mele, ci este o obligatie de constiinta pentru Adevar pe care, indiferent de pretul pe care il platesc, trebuie sa o respect. De altfel – i-am spus – nu inteleg ce castigati in sufletul acestor oameni daca, dupa ce i-ati chinuit ani de zile, mai adaugati si aceasta umilinta finala."

Marturisesc ca am facut aceasta observatie in speranta ca voi obtine o marturisire spontana privind mobilul acestei reeducari; si am obtinut-o.

Putin enervat mi-a spus: "Sa nu crezi ca suntem asa de prosti incat sa credem ca obtinem pe aceasta cale o adeziune si schimbare a sentimentelor de dusmanie, ale acestor oameni, in sentimente de prietenie. Dar nu asta ne intereseaza. Ceea ce acesti oameni, sub directa indrumare a noastra, fac acum, le va lasa o urma care nu se va sterge cat timp vor trai, si indiferent de situatiile viitoare, vor fi oricand posibil de controlat de catre noi."

Ulterior, mai ales dupa 1989, mi-am dat seama cata dreptate a avut si cat de oportuna pentru aceste forte comuniste si post-comuniste au fost acele manevre, mai ales ca nu au avut grija sa completeze capitularea acestor oameni, in primul rand, cu turnatorii, lezand prieteni si cunoscuti. De asemenea, unul dintre acei care ne-au vorbit atunci, anume Alexandru Paleologu, a ilustrat cat de mult poate schimba pozitia morala, politica si sociala o marturisire sincera si o eliberare prin curaj si inteligenta de santajul comunist. Alexandru Paleologu, recunoscand public ca a facut "pact cu diavolul", si-a recastigat libertatea pe care majoritatea celor din situatia lui nu au mai avut-o niciodata. Am fost coleg in anii 90 cu Paleologu in Senat si trebuie sa marturisesc ca a fost dintre cei putini care au avut intotdeauna o pozitie corecta fata de post comunismul care denatura viata noastra politica de dupa 1989. Sunt convins ca daca erau mai multi oameni din randurile opozitiei de dupa 1989 ca Alexandru Paleologu, scapati de santaj si de frica, viata noastra ar fi fost alta.

Un alt argument menit sa ne slabeasca rezistenta morala, pe care l-am auzit spus cu obstinatie de politrucii care se ocupau de reeducarea noastra, a fost urmatorul: "Ati fost niste naivi prosti crezand in americani, sperand ca vor veni sa va elibereze si sa va premieze pentru rezistenta voastra fata de noi, comunistii. Daca si in masura in care vor veni americanii, noi ii vom primi si ei nu vor face decat sa consfinteasca ceea ce noi am facut de 50 de ani, demoland o societate putreda."

In sufletul nostru am respins cu indignare acest argument, considerandu-l o incercare vicleana si ridicola de a anihila orice rezistenta morala fata de actiunea de reeducare.

Acum insa, dupa trecerea a zeci de ani si dupa tot ce am trait, mai ales dupa 1989, exista o serie de evenimente si luari de pozitie care arunca o lumina stranie asupra acestui argument, lasand in urma lui un iz suspect, rau mirositor.

Mi se pare suspect cum oameni bine informati lanseaza cu obstinatie o serie de ipoteze, evident neadevarate. Impotriva evidentei se sustine de catre puzderia de patrioti de import ca in Romania, rezistenta fata de comunism a fost practic inexistenta, in orice caz mai mica decat in celelalte tari europene. Se neaga ca:

- in Romania, dintre toate tarile est-europene, comunismul s-a instaurat mai greu si numai dupa ce a anihilat cu forta si cu ajutorul tancurilor sovietice opozitia poporului roman, avand aprobarea, in procente exprimate (90%) a Occidentului;

- au fost decimate, platind cu sute de mii de morti si robi, partidele istorice;

- au fost anihilate detasamente intregi de luptatori in munti impotriva comunismului strain estic, sprijinit tacit de Occident;

- au fost intemnitati si in parte omorati, mii de tarani care s-au opus colectivizarii;

- au fost inchisi si in parte omorati, mii de credinciosi care s-au opus ateizarii fortate (o biserica intreaga, greco-catolica, a fost desfiintata, rezistenta ei exemplara ducand la martirizarea intregii sale ierarhii si a unui mare numar de preoti si credinciosi).

Dupa ce cu salbaticie si in procent de 90% a fost lichidata opozitia, cu aprobarea Vestului, s-a permis sub protectia unor noi intelegeri intre marile puteri, o desidenta de catifea, la noi in tara, datorita dictaturii ceausiste, mai greu si cu sacrificii realizata. Cei care neaga rezistenta eroica, platita cu sacrificiul a milioane de vieti, identifica rezistenta fata de comunism cu aceasta, finala, mai mult sau mai putin dirijata din afara, "desidenta de catifea" care la noi, tocmai datorita rezistentei mai mari initiale inabusita in sange, a fost mai mica decat in celelalte state din Europa.

Vazand toate acestea, nu pot scapa de cosmarul unei eventuale intelegeri criminale intre Apus si Rasarit care continua mult dupa Yalta, minimalizand lupta plina de sacrificii a poporului nostru, probabil, printre altele, ca nu cumva aceste intelegeri cinice sa apara in fata lumii in toata goliciunea lor.

Sa speram ca pana la urma adevarul va iesi la iveala si in aceasta privinta, in ciuda miliardelor grele investite in cea mai puternica, financiar, intreprindere din lume: mass-media televiziunii si a internetului.

Dar sa revenim la oile noastre. Voi povesti mai aproape de specificul acestor pagini, o intamplare pe care am trait-o in primavara anului 1964 in penitenciarul din Botosani. Eram cativa detinuti inghesuiti intr-o celula. Intr-o zi, un avocat dintr-un judet din sud, nu-i retin numele si poate este mai bine asa, mai in varsta decat mine cu mult, (remarc aceasta pentru a putea realiza cat de valoroasa a fost prin smerenia pe care imprejurarile au impus-o, marturisirea acestuia) m-a chemat pe un colt de partal si mi-a spus:

"Domnule Boila, vreau sa va fac o marturisire si sa va cer un sfat. Cred ca nu este nevoie sa va cer discretie totala. Eu sunt inchis de mai bine de zece ani. Dupa ce am fost arestat, sotia mea a nascut o fetita. Nu am vazut-o niciodata. Poate de aceea o iubesc mai mult decat poate iubi un parinte copilul pe care il vede zilnic. Domnule Boila, nu mai pot rabda inchisoarea si despartirea de sotie si de fetita. Ma sufoc. Acum trei zile am fost scos la ancheta de catre ofiterul politic care mi-a spus: semneaza un angajament ca ne vei ajuta in actiunea noastra de cunoastere si anihilare a dusmanului nostru si eu iti garantez ca vei fi imediat eliberat, indiferent de condamnarea pe care o ai."

"Bineinteles ca in ipoteza ca voi semna acest angajament nu voi face nici un rau. Voi evita orice turnatorie daunatoare cuiva, dar vreau cu o dorinta patimasa sa imi vad familia. Ma adresez dumneavoastra pentru ca in cazul in care ma veti intelege, am sentimentul ca jumatate din greutatea si nocivitatea actiunii mele imi va fi luata de pe umeri. Ce sa fac?"

***

Inainte de a relata ce i-am spus, vreau sa va impartasesc sentimentul de durere si revolta care m-a cuprins vazand suferinta acelui om. Nu poate fi o crima mai odioasa decat cea pe care slugile bolsevismului sovietic, ajutate cu marinimie de Occidentul calitulard au facut atunci impotriva poporului nostru. Calcand pe demnitatea unui popor intreg, ajuns la discretia comunismului, folosind mijloacele cele mai criminale fizice si morale, au determinat o parte a societatii sa fie supraveghetoarea si turnatoarea celeilalte parti. Nu conteaza daca au facut sau nu un rau cuiva, de altfel, practic, imposibil de dovedit si de stiut, nici daca au facut sau nu "politie politica" – sintagma care dovedeste slabiciunea de minte si caracter a majoritatii legislativului nostru – este bine ca, in lipsa pedepsirii adevaratilor vinovati, cei care au organizat aceasta crima la nivel national si care, culmea umilirii noastre, sunt astazi in pozitia de conducere a societatii – "ne fac legi si depun biruri, ne vorbesc filozofie" – sa fie deconspirati, desi sunt mai degraba victime decat vinovati, nu pentru a fi pedepsiti, nici lustrati, ci pur si simplu pentru a oferi un criteriu de judecare a celor ce se prezinta in fata noastra ca potentiali oameni de decizie in societatea noastra. Desigur, ca orice criteriu de analizare a oamenilor, acesta nu este deloc unul infailibil, dar totusi este ceva mai mult decat nimic. Un om care a fost dispus sa colaboreze la umilirea societatii noastre de catre securitatea comunista – nu conteaza ca a facut-o din slabiciune de caracter sau de minte – nu ar trebui sa se erijeze in conducator intr-o societate – chipurile vindecata de comunism. Din pacate, sunt prea multi cei cu creierul spalat pentru ca punerea in evidenta – singurul lucru ce se poate face – a acceptarii colaborarii cu Securitatea sa conteze foarte mult. Totusi in anumite limite conteaza, pentru ca altfel nu s-ar agita, dandu-se victime, vezi Doamne, a vanatorii de vrajitoare cei in situatia de a fi deconspirati.

***

Dar sa relatez ceea ce i-am spus atunci celui care mi-a cerut sfatul. "Nu stiu carui fapt datoram destinderea pe care o simtim – eventual un angajament cu cei care urmau sa ne imprumute dolari grei – dar se pare ca regimul s-a hotarat sa dea o amnistie generala pentru detinutii politici. Nu este posibil sa fie eliberati numai cei care se angajeaza ca turnatori, ceea ce ar anula posibilitatea de a o face eficienta. Ca regimul cauta sa angajeze ca turnatori, diminuand la maximum eventuala opozitie a acestora, cat mai multi detinuti politici – de altfel oricum lipsiti de mijloacele necesare unei actiuni politice – se poate. Eu sunt sigur insa ca sau nu elibereaza pe nimeni, sau ne elibereaza pe toti, indiferent daca semnam angajamente de colaborare. Dar aceasta parere a mea – un simplu calcul politic – poate fi eronata. De cate ori am crezut ca "vin americanii" si ne-am inselat. Nu pe aceasta parere-rationament trebuie sa va bazati refuzand colaborarea cu Securitatea. In paranteza fie spus, ca poti, odata liber, insela vigilenta Securitatii, este, tinand seama de puterea ei mare si de slabiciunea noastra, iluzorie. Nimeni, bazandu-se pe capacitatea sa de a insela Securitatea, nu a castigat vreodata. Rezistenta dumneavoastra trebuie sa se bazeze numai si numai pe dorinta de a respecta Adevarul care pentru noi crestinii este Cristos. Numai atunci sa nu cedati, indiferent ca veti ramane in inchisoare pana la sfarsitul zilelor dumneavoastra. Altfel, pe un calcul relativ, sa nu fundamentati o hotarare cu consecinte asa de grave."

Poate, si uneori am regretat, am fost prea aspru si crud cu omul nenorocit din fata mea. In gand, l-am rugat sa-mi ierte duritatea si pe Dumnezeu L-am rugat sa-l ajute pe omul din fata mea sa treaca peste suferintele pe care un regim criminal i le impunea. Nu stiu pana astazi ce a facut acest nenorocit. Stiu ca s-a sculat de pe partal fara sa scoata o vorba si s-a indepartat de mine ca de o ispita prea grea pentru umerii lui. Inca o data, pana ce adevaratii vinovati, cei care au organizat turnatoria pe plan national, nu sunt pedepsiti sau cel putin lustrati, efectul "dosariadei" este neglijabil, dar totusi util, daca nu pentru altceva, pentru a-i ajuta pe acesti oameni sa-si arunce de pe umeri o povara prea grea si sa scape de santaj, chiar cu pretul unor noi suferinte.

^sus |