Despre o presupusa trecere la Ortodoxism a Pastorului Luteran Richard Wurmbrand

de Mihai Wurmbrand

Richard Wurmbrand, decedat in anul 2001, a locuit in ultimii 10 ani din viata, in casa mea, cumparata de catre mine, din banii mei si a zacut la pat sub ingrijirea mea si a unor ajutoare 24/24 in ultimii patru ani din viata, in aceasta casa. Motivul pentru care i-am pus casa la dispozitie si m-am mutat in alt apartament cu chirie a fost pentru ca sa fiu cu parintii mei, o buna parte din zi, casa oferind nu numai conveniente pentru vizitatorii multi la parintii mei inainte de a cadea bolnavi , dar si facilitati de birou pentru mine. Am colaborat zilnic cu tatal meu in aceeasi organizatie, numita in prezent Voice of the Martyrs (Vocea Martirilor), inceputa de familia noastra, fara intrerupere dela venirea sa in America si pina la inbolnavirea care l-a rapus la pat, deci peste 30 de ani. Richard Wurmbrand, fiind animat de o profunda intelegere si dragoste crestina interconfesionala, nici in acesti ani nici inainte in intreaga sa viata nu s-a declarat vreo data ca avind vreun interes de a deveni ortodox. El a fost initial hirotonit in confesiunea anglicana si mai tarziu din nou in confesiunea luterana si a ramas un pastor luteran pana la sfarsitul vietii.

Zvonul despre o presupusa convertire la Ortodoxie, petrecandu-si ultimile zile intr-o manastire ortodoxa in America, a aparut mai intai intr-un forum al publicatiei Formula AS. In ultimii 6 ani de viata tatal meu nu a calatorit nicaieri in alta parte decat cu ambulanta la un spital din apropiere. Cind am dovedit imposibilitatea acestei gogorite, iata ca o alta publicatie notorie, Academia Catavencu, a schimbat circumstantele si a "plasat" convertirea la inchisoarea Targu Ocna prin anii 1951-52. Nici aceasta nu a avut loc.

Am raspuns publicatiei Academia Catavencu precum urmeaza:

"In Rezistenta din minti, A.C., nr. 822, ziaristul Alexandru Cautis face afirmatii, obtinute din auzite, eronate sau nedocumentabile judicios despre pastorul luteran Richard Wurmbrand, un evreu-crestin inchis timp de 14 ani in inchisorile comuniste romane si decedat in anul 2001. Neavind dreptul la replica, fiind singurul sau fiu, am cumparat acest spatiu limitat. Conform autorului, Richard Wurmbrand s-ar fi clasat pe locul 3 la "Mari Romani." O eroare. S-a clasat pe locul 5. Autorul descrie ca ar fi iesit din inchisorile comuniste "crestin ortodox" cerand, fiind intr-o celula in inchisoarea comunista Targu Ocna, conform unui "martor" inca in viata, doctorul Lefa, inchis ca legionar, sa fie botezat, "dupa religia ortodoxa." Ortodoxia nu este o religie ci numai o denominatie a religiei crestine. Richard Wurmbrand, o persoana publica in Romania pre-comunista, dupa ce a ajuns in Vest in 1965 si pina la moartea sa, timp de 36 de ani, a predicat fiind o personalitate cunoscuta pe 5 continente, publicind carti care au fost traduse in 85 de limbi. Multi "colegi" de puscarie au publicat in strainatate sau chiar in Romania despre el. Inaintea acestui concurs in 2006, nu a aparut nimic in scris despre o asemenea presupusa convertire si botez in Ortodoxie. Cea mai buna dovada totusi de cit de neverosimila este aceasta "noutate" provenita conform autorului dela Dr. Lefa, este chiar cartea autobiografica a Dr. Aristide Lefa, tiparita in 1998, Fericiti Cei Ce Plang, Editura Eminescu, unde isi descrie activitatea ca doctor-puscarias in Targu Ocna. Desi Richard Wurmbrand este mentionat pe larg si nu necesar pozitiv, absolut nimic despre o presupusa convertire la Ortodoxie. Mihai Wurmbrand"

Din pacate AC a refuzat sa-mi permita cumpararea unui spatiu sa public acest raspuns. Deaceea textul de mai sus l-am publicat intr-un spatiu de anunt in Evenimentul Zilei. Nu-l invinuiesc pe Dr. Lefa pentru primitivismul din frageda tinerete cand credea in gogoritele miscarii legionare care urma sa faca Romania "precum soarele sfint de pe cer" prin eliminarea "jidanilor." Imi pare bine ca in mod consecvent si curajos a supravietuit torturilor comuniste si ca este sanatos. Dar iata ca are 84 de ani si oarecum scrie articole pe web din care reproduc mai jos.

Iata doar citeva afirmatii ale Dr. Aristide Lefa: De pe pagina de internet, http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm

Citandu-l pe Mota: "Declaram in fata lui Dumnezeu si a Istoriei ca violentele noastre au fost totdeauna de aparare si legitim raspuns împotriva ilegalitatilor si a violentelor ce revin în întregime inamicilor nostri"

La http://pages.prodigy.net/nnita/permanente.html ".

“Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au sange semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica. "

"Nationalismul autentic in Romania a fost cel al Miscarii Legionare. Inca de la aparitia ei in anul 1927, s'a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei in Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si invingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca in spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret."

La varsta de 84 de ani Dr. Lefa a ramas la aceleasi convingeri ca atunci repetate cand era un pusti, fara cel mai mic simt critic in fata criminalitatii dovedita de istorie a acestei doctrine si miscari antisemite. Las cititorul sa judece logic daca este cazul sa dea crezare cuiva care crede in originea turco-mongola a evreilor si in relatia sa directa cu Arhanghelul Mihail, inger despre care descrie Biblia, spre nefericirea tuturor antisemitilor, a aparut evreului Daniel.

In continuare, eu nu am fost si nu sunt ortodox, ci timp de 40 de ani, locuind in America, am fost membru in diverse biserici luterane. Sotia sau copiii mei nu au fost si nu sunt ortodocsi. Pe preotul Calciu l-am cunoscut bine, am corespondat si am fost prezent la fiecare vizita facuta la tatal meu. Preotul Calciu, in timpul vietii sale, nu a facut niciodata vreo afirmatie despre tatal meu devenind ortodox.

O alta anecdota falsa despre tatal meu, aparuta prin presa romana, are ca subiect o presupusa daruire de streptomicina in inchisoarea din Targu Ocna din partea legionarului Gafencu catre tatal meu, cadou care i-ar fi salvat viata. Adevarul il cunosc inedeaproape si este exact contrariu, cele scrise mai jos fiind probate gratie documentelor din fosta securitate comunista, recent facute publice.

Asa se intampla ca in mod neasteptat cunosc din prima mana si foarte personal circumstantele primirii de catre tatal meu a 4-5 flacoane de streptomicina, dar nicidecum din partea lui Gafencu sau oricarei alte persoane din launtrul inchisorii Targu Ocna. Acest medicament tatal meu l-a primit direct dela mine. Iata cum stau faptele: In anul 1951 pe cand mama mea era inchisa la Canal, iar tatal meu la Tirgu Ocna eu aveam 12 ani. Locuiam in casa care inca nu fusese confiscata si citeva persoane se organizasera si aveau oarecum grija de mine in timp ce eram la o scoala elementara. Aceste persoane erau fosti colaboratori intimi ai parintilor in munca extensiva misionara, finantata din Norvegia si Elvetia intre 1945-1947. In foametea din 1946 de exemplu tatal meu organizase o cantina unde primeau macar o masa pe zi 1000 de persoane. Doua din aceste persoane din jurul meu ramasesera pastori in biserica luterana fondata de tatal meu pe strada Olteni, in prezent strada aproape in intregime demolata. Dela 2 detinuti care au fost cu el pe o duba cu care fusese luat la proces in 1950 stiam ca este in ultimul stadiu de tuberculoza si nu va avea mult de trait. Persoanele din jurul meu, bineinteles in numele meu au facut cerere catre Ministerul de Interne ca sa-i pot trimite tatalui meu medicamente precum streptomicina si Pas.

Neasteptat prin iarna in 1953 sau inceputul lui 1954 tatalui meu i s-a permis singurul vorbitor pe care l-a avut in 14 ani de puscarie comunista. Aceste vorbitoare am aflat din zvonuri mai tirziu au fost permise se pare numai pentru ca sotia fostului presedinte Roosevelt a vizitat Romania. Ea era o socialista activa in cauze de drepturi umane in inchisori si cine stie ce le-o fi spus autoritatilor. Tatal meu a avut permisiunea sa scrie o carte postala de 10 linii familiei in care, profitind de anafalbetismul gardienilor a semnat "Richard Wurmbrand Acrostih." Noi adica si eu dar si persoanele mature din jurul meu, cind am primit cartea postala, ne-am prins ca in acrostih se putea citi "medicament."

Mama mea avind domiciliu obligatoriu in Bucuresti dupa ce fusese inchisa la Canal, eu am calatorit noaptea cred ca prin gara Adjud pina la Targu Ocna, impreuna cu o prietena a mamei mele aducand citeva sticlute cu streptomicina poate si cu pilule Pas obtinute cu greu sacrificiu prin cunostinte si un pachet cu marmelada, unt, paine. Am intrat singur in incinta inchisorii, o curte cu un caldarim cu pietre mari, intre doua porti enorme, precum la un castel medieval, unde erau cam 10 gardieni-militieni. Intre aceste doua porti si doua rinduri de mese si la o distanta am vazut capul tatei prin vizeta. Tatal a intrebat unde este mama? Cum de n-a venit? Inainte de a putea da vreun raspuns, gardianul a strigat: "N-ai voie sa intrebi de familie!" Chiar daca as fi putut raspunde fusesem instruit, bineinteles, sa nu spun ca mama a fost arestata sau are domiciliu obligatoriu. Am inganat ca mama te iubeste sau asa ceva. Tata m-a intrebat daca stiu daca a fost condamnat si la cat? Din nou gardianul a strigat: "Nu poti intreba despre caz!" Tatal meu a inceput sa-mi spuna: "Sa stii Mihai, ca avem in cer un Dumnezeu care ne iubeste, sa crezi in El", la care din nou gardianul a strigat: " N-ai voie sa vorbesti religie aici" si a inchis vizeta. Tot "vorbitorul" a durat mai putin de 2-3 minute. Bineinteles, eu fiind un copil prost imbracat fiind si iarna dardaiam incontrolabil. Apoi au luat tot continutul pachetului si l-au varsat intr-o hartie de ambalaj, au amestecat marmelada, untul painea,, branza, nucile, sticlutele de streptomicina, pilulele de Pas sau aspirine si au facut un fel de terci si l-au luat. Eventual streptomicina a ajuns la tatal meu dar nu a folosit-o ci asa cum am aflat ulterior (nu dela tatal meu ci mai intai de la un legionar care ne-a vizitat dupa eliberare al carui nume daca-mi amintesc corect era Samoila) a dat-o altora. Nu lui Gafencu, ci unui tanar legionar. In aceeasi zi am luat trenul si m-am intors la Bucuresti. Deci pentru ca aceasta streptomicina eu personal am dus-o la Targu Ocna, eu am fost sursa imediata a acestui medicament, considerat pe vremea aceea un medicament miraculos, bun la orice.

Pana de curand, pentru povestea de mai sus in afara de mine a mai existat o alta persoana martora care a descris oarecum aceste intamplari. Doamna care m-a insotit la Targu Ocna, dupa ce a plecat din Romania a scris o carte in Franta in care putin inainte de moartea sa prin 1979 descrie intr-o pagina eforturile depuse de catre prietenii parintilor de a obtine aceasta streptomicina. Altii care au participat la aceasta sunt decedati. Totusi mirabile mirabilis, datorita kilometrilor de dosare ale fostei securitati care au fost mai mult sau mai putin deschise, fara ca eu sa cer macar, am obtinut copia unui document pe care l-am primit dela cineva care a studiat dosarele din Ministerul Afacerilor Interne care arata cum in 1951, oamenii din jurul meu, bineinteles, in numele meu, intr-adevar facusera cerere sa parvina medicamentul acesta tatalui meu. Exista o alta poveste despre un cadou din partea lui Gafencu catre tatal meu a doua cuburi de zahar, povestire care apare in cartea tatalui meu, Cu Dumnezeu in subterana, o carte pe care tatal meu a scris-o si a publicat-o in Anglia, in primul an dupa ce a iesit din Romania. Nu este vorba de nici o streptomicina.

Apelez la logica cititorilor. Majoritatea legionarilor erau in puscarii inca dinainte de 1941. Dupa ce au venit comunistii, in 1948 au mai arestat toate rudele lor pina la al treilea grad. Tatal meu datorita activitatii sale, cunoasterii atitor limbi straine a avut incredibil de multe conectii solide in tara si strainatate, conectii care au rezistat la toate intemperiile sociale pina la moartea sa si aceasta dovedeste ca nu a dezamgit oamenii cu schimbari bruste de caracter sau reprezentari neadevarate. Cei din jurul sau chiar si dupa citiva ani de comunism inca aveau conectii cu crestini din tarile scandinave mai ales si acces la surse de bani. De unde ar fi avut bietul Gafencu sau vreun alt legionar pe careva sa-i poarte inca de grija? Din povestile mamei mele stiu ca a stat inchisa la Canal cu o doamna Gafencu dar nu stiu daca si ce fel de rude erau. Deci este extrem de indoielnic ca legionarul Gafencu sa fi avut o sursa independenta de streptomicina.

Un alt legionar Ianulide, in scrieri care au aparut postmortem de origine nedocumentabila, de asemeni publicate de un grup cu un program ultranationalist, dupa concursul “Mari Romani” descrie pe larg presupuse discutii teologice intre Gafencu si tatal meu, discutii care l-ar fi facut pe Richard Wurmbrand sa recunoasca superioritatea doctrinei ortodoxe si mai mult chiar sa se dezica de originea sa evreiasca. Din nou las cititorul sa judece logic asupra posibilitatii unui tinar legionar ajuns in puscarie la o varsta frageda si fara acces la vreo educatie teologica, sa mentina o discutie cu pastorul Richard Wurmbrand, cunoscator fluent a 14 limbi straine, cu cunostinte teologice recunoscute ca fiind uimitoare de catre multi autori care l-au descris in multe carti.

Fiind de mic copil si ramanind de-a lungul vietii, volens nolens, o persoana publica, adresa mea nu este un secret: PO Box 5161, Torrance, Ca. 90510, USA pentru orisicine are nevoie de informatii serioase si credibile despre tatal meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand.

Pe internet exista multe pagini dedicate personalitatii Pastorului Richard Wurmbrand. Aproape fara exceptie mai niciuna nu m-a contactat inainte de a publica diverse materiale chiar in numele meu.

Exista in Biblie in Cartea Geneza o povestire despre Avraamm stramosul poporului evreu aducind un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecandu-si o zi intreaga, alungand pasarile rapitoare care doreau sa se infrupte din carnea jertfita. Chiar si acest primitiv a inteles ca sacrifiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari gasind oportun sa se hraneasca cu ce era la indemina pe altar. Acesta este felul in care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si intreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista politica sau culturala.

^sus |