Richard Wurmbrand - o biografie
Postcomunismul la (Mari) romani
de Alin Cristea
Daca Dosariada a reusit sa atraga atentia asupra unor figuri publice pe care anumite gesturi din vremea comunismului le-au ajuns din urma si sa distraga atentia natiunii de la trecutul "marilor romani" de traditie comunista care inca polueaza spatiul public, campania TVR Mari Romani inregistreaza un fenomen care s-ar putea sa fie simptomatic pentru modul in care Romania pastreaza distanta fata de marile traditii europene.
Romania postcomunista refuza inca sa integreze personalitatile romanesti care pot reface legaturile cu aceste traditii europene. Richard Wurmbrand a fost unul dintre personajele dezbaterii de joi seara, 5 octombrie. Lucia Hossu Longin, realizatoarea documentarului, a afirmat in cadrul dezbaterii faptul ca pastorul lutheran a contribuit la caderea comunismului prin marturia depusa in 1966 in SUA, cind a aratat si cele 18 cicatrice ale trupului sau chinuit in cei 14 ani de temnita. Mai mult, cel care avea sa fie denumit "Apostolul Pavel al Cortinei de Fier" aducea Occidentului aceasta marturie despre Gulagul romanesc inaintea celei a lui Soljenitin despre cel sovietic – preciza realizatoarea in seara dezbaterii.
Marturia lui Richard Wurmbrand despre "trupul torturat al tarii lui" avea sa fie cel mai vindut document al Congresului american timp de 3 ani. Aceasta marturie si cartile lui au schimbat perceptia Occidentului despre comunismul din sud-estul Europei. "Acesta a fost geniul lui – sa arate lumii ce era comunismul", au fost cuvintele simple si extraordinar de patrunzatoare ale cunoscutei realizatoare a Memorialului Durerii.
Nu exista nici o carte in cultura romana care sa il prezinte pe Richard Wurmbrand publicului larg. Dar mult mai grava pare a fi o atitudine destul de evidenta conform careia romanii s-ar simti mai degraba reprezentati de o figura istorica sau artistica (cunoscuta mai degraba datorita examenelor scolare decit dobindirii unei culturi generale) precum Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Mihai Eminescu, decit de mari romani cunoscuti de intreaga planeta precum Mircea Eliade sau George Enescu, despre care Martin Anderson spunea ca este "cel mai mare compozitor al secolului XX.
Andrei Gheorghe, sustinatorul lui Mihai Eminescu in cadrul dezbaterii, s-a deplasat intre aceste doua mentalitati.cu un spirit ludic si simplist, dar nu lipsit de spontaneitate si inteligenta. Ca trebuia sa-l sustina pe Eminescu e insa un lucru, si a-i umbri geniul poetic cu fateta publicistica mai putin cunoscuta e un alt lucru. A porni in dezbatere de la geniul artistic lui Eminescu (necontestat de nimeni) nu pare a fi nimic neobisnuit, dar a supralicita irelevanta autohtona a lui Richard Wurmbrand este de departe o gafa in plasa careia cad multi romani in aceste zile.
Printre altele, joi seara am aflat cum s-a despartit Richard Wurmbrand de trecut: cu flori. Pe care le-a depus, dupa 25 de ani de exil, la mormintul tortionarilor sai. Mai ales aceasta atitudine fata de trecut devine legatura principala care ar putea integra Romania in cultura europeana. Richard Wurmbrand, un fel de Nicolae Steihardt protestant, a condamnat categoric comunismul (al carui adept fusese in tinerete), dar a gasit o cale de a se impaca cu trecutul.
Societatea postcomunismului romanesc sufera tocmai din aceasta cauza a "trecutului care nu mai trece" . Isterica, vindicativa si confuza, postcomunitatea romaneasca are mult mai mare nevoie acum de un simbol precum Richard Wurmbrand, "un crestin obisnuit care a trait in conditii neobisnuite", dupa cum se definea el insusi, care sa ne ceara sa ne impacam cu noi insine (si cu Dumnezeu) decit orice alta figura remarcabila a istoriei noastre.
Spre deosebire de alte tari in care s-a organizat un astfel de top al marilor cetateni - Marea Britanie, Germania, Franta, SUA, Finlanda, Canada, Olanda, in care democratia a cucerit nu numai prin legi ci si prin spiritul ei constiinta publica – Romania e o tara care sufera inca din pricina ca nu s-a impacat cu trecutul ei si, de asemenea, pentru ca nu are destula modestie de a nu cauta in primul rind locuri fruntase intre europeni (obsesia pentru imagine a Romaniei e binecunoscuta), ci a cauta mai degraba a transforma, precum Richard Wurmbrand, suferinta in iubire de semeni, in buna convietuire.
Nu mi-am dat seama pina joi seara cita nevoie avem de Richard Wurmbrand. Nu mi-am dat seama pina atunci ca votindu-l imi apar "saracia si nevoile si neamul". Roata lumii se invirteste, spunea acest om, iar documentarul revenea obsesiv la roata invirtita de apa. Postcomunismul nostru romanesc (cu destui ani, precum a preconizat cel cu "profetiile despre trecut") nu e provocat sa dispara de nici o figura din cei 10 Mari Romani, in afara de Richard Wurmbrand. (Poate, intr-un sens mult elaborat, de catre Carol I.)
