Centenar Richard Wurmbrand

Ia parte la intruniri si la difuzarea de manifeste, scrie in presa de partid. Vorbeste din tinerete 9 limbi, avand o dotare intelectuala de exceptie. Intre anii 1927–1929 urmeaza cursurile unei scoli politice la Moscova. Se intoarce clandestin in tara. Este urmarit de organele Sigurantei.

Este condamnat la trei ani de detentie pentru „infractiuni contra linistii publice“. In proces este aparat de Lucretiu Patrascanu.

Avea 21 de ani. Sta inchis la Doftana intre anii 1930–1933, alaturi de membri marcanti ai Partidului Comunist, precum Vasile Luca, Stefan Foris, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Doncea, Nicolae Petrescu. Are prilejul sa le cunoasca duplicitatea. In august 1933 este din nou condamnat, in lipsa, la 10 ani de catre Consiliul de Razboi al Corpului 2 Armata pentru participare la grevele ceferiste de la Atelierele Grivita. Dispare in timpul procesului, continuand sa activeze ilegal.

Primeste o noua misiune din partea CC al PC: sa se deplaseze la Timisoara, pentru a revigora organizatia judeteana din Deva. Primeste aici o alta identitate.

in ianuarie 1934, dupa o urmarire spectaculoasa de catre doi agenti ai Sigurantei, Serghei Urbaciov si Ovidiu Griffa, este arestat.

in inchisoare, hotaraste sa se rupa de Partidul Comunist, o decizie pe care o luase deja in timpul detentiei de la Doftana.

„Nu tradez muncitorimea, va marturisi intr-o lunga depozitie scrisa. Dar am ferma convingere ca as trada-o, daca as continua sa o amagesc cu teorii in care eu am crezut sincer, dar care Partidului Comunist ii servesc numai ca masca falsa pentru o activitate indreptata in sensul cu totul potrivnic.“

Scapa de condamnare, dar este exclus din partid si acuzat de deviatie trotkista.

Urmare a anilor de la Doftana, se imbolnaveste de tuberculoza. Traverseaza o depresie sufleteasca. Se interneaza intr-un sanatoriu la Predeal. Colinda satele, se simte apropiat de cei umili. In atelierul de dulgherie al unui taran sas, Cristian Wölfkes, i se da sa citeasca o Biblie.

Pe masura ce parcurge Noul Testament, Isus ii pare tot mai real, mai puternic. Asa cum va declara mai tarziu: „Biblia poate schimba din temelii un om, creand din el o faptura noua“. Se converteste la crestinism. Este botezat in martie 1935. Isi converteste si sotia, pe Sabina, nascuta Öster. Simte un impuls irezistibil sa ia lumea intreaga drept parohia sa, sa-i crestineze pe atei. Despre acest fenomen al convertirii declara: „Wurmbrand cel vechi a murit si a fost ingropat acum zece ani cand a primit botezul. De atunci traieste un Wurmbrand nou, a carui singura activitate a fost cea religioasa si de ajutorare si care a avut bucuria sa vada multe vieti salvate prin credinta“.

in anul 1941 este ordinat pastor lutheran. Mihai, singurul lui fiu, s-a nascut in anul 1939. Continua neinfricat, intre anii 1945–1947, o munca intensa, ilegala, de raspandire a Evangheliei.

A tiparit si a organizat distributia unui milion de Biblii in limba rusa, pentru trupele sovietice care ocupasera Romania.

in anul 1945 ia parte la un Congres al Cultelor. Invitatul de onoare, Petru Groza, noul prim-ministru al Romaniei, le cere celor 2.000 de ierarhi prezenti sa colaboreze cu regimul comunist. Intr-o sala care-l ovationeaza pe Stalin, Richard Wurmbrand are curajul sa ia cuvantul si sa spuna ca datoria slujitorilor lui Dumnezeu este de a-L sluji pe Isus, si nu puterea trecatoare, pamanteana.

I se ia microfonul si este pus sub urmarire. In 29 februarie 1948, fiind sub protectia diplomatica a Suediei, a fost rapit de pe strada de agenti ai guvernului comunist si a disparut fara urma. Urmeaza infernul inchisorilor de la Rahova, Jilava, Vacaresti, Gherla, Malmaison, Craiova, Tg. Ocna. In inchisoare i se da un alt nume, Vasile Georgescu, pentru a nu fi gasit de Consiliul Mondial al Bisericilor, care se interesa de soarta lui.

in pregatire, pentru un asa-zis proces, a fost tinut timp de aproape 3 ani singur si izolat si supus multor torturi, fiind condamnat la 25 de ani de temnita grea.

Sta in inchisoare in doua perioade: 1948–1956 si 1958–1964. In ultimii ani de libertate isi continua activitatea misionara, fiind comparat cu Apostolul Pavel de dupa Cortina de Fier. Sustine cu toata fiinta sa aceasta biserica a tacerii, prigonita si interzisa de regimul comunist. La inchisoarea din Gherla traieste momentul reeducarii prin indoctrinare comunista. Zi si noapte prin microfoane se auzea in celule:

„Comunismul este bun. Comunismul este bun.
Crestinismul a murit. De ce nu renunti la el?
Ai tai nu mai vor sa te mai recunoasca.
Nimeni nu mai crede in Hristos.
Renunta si tu!“

Ramane credincios convingerilor lui. Celula ii devine altar si asa va reusi sa converteasca la credinta ofiteri de rang inalt din fosta politie securista. Sotia lui, Sabina, este arestata si executa o detentie grea la Jilava si in lagarele de munca fortata de la Canal. Mihai, fiul lor, ramane singur in grija prietenilor.

in anul 1964, ca urmare a unei amnistii generale, guvernul comunist il elibereaza. Un an mai tarziu, in 6 decembrie 1965, rascumparat de doua organizatii crestine norvegiene cu suma de 10.000 de dolari, paraseste, impreuna cu familia, Romania.
Avea 57 de ani. Urmatorii 30 de ani de viata ii consacra misiunii crestine. A infiintat o organizatie cu sedii in toata planeta, numita Vocea Martirilor, prin care i-a ajutat pe cei persecutati, a contribuit la trezirea spirituala a bisericilor crestine din Vest.

Scrie despre suferintele indurate in inchisori. cartile lui sunt adevarate best-sell-uri – Torturat pentru Hristos si Cu Dumnezeu in subterana. Se bucura de o recunoastere internationala, fiind tradus in peste 80 de tari. Este considerat un adevarat titan al credintei.

Moare la 27 februarie 2001 in Statele Unite. Din cauza unei severe nevropatii a picioarelor, contractata in izolarea de la Rahova, cand a fost obligat sa stea in picioare ore interminabile, in ultimii 3 ani de viata ramane tintuit la pat.

Wurmbrand credea ca o societate nu se poate schimba fara schimbarea inimilor, iar acest miracol il poate face numai credinta.

Pastorul german Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

„Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau insa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gandi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, in realitate, lupta sa distruga crestinismul.

in tezele lor, Marx si Engels spun foarte clar ca, in societatea comunista, crestinismul nu trebuie incurajat, ci, dimpotriva, distrus, anihilat.

Prin literatura lui, Richard Wurmbrand a luptat tocmai impotriva acestui fapt si l-a impiedicat.

Richard Wurmbrand a fost consecvent in lupta sa impotriva comunismului. Aceasta a fost tema pe care Richard Wurmbrand a urmarit-o consecvent in scrierile sale: comunism si crestinism. Le-a pus fata in fata si tot ce a scris merge in aceasta directie.
A scris si literatura pentru zidire sufleteasca, pentru zidirea si intarirea sufletelor crestinesti. El cunostea o sumedenie de intamplari pe care le-a povestit in cartile sale, intamplari prin care i-a convins pe cititori.

Literatura lui Richard Wurmbrand a jucat un rol hotarator in lumea crestina pe intreg pamantul.“

Documentare despre Richard Wurmbrand

Pastorul si Sa invingi prin iubire sunt titlurile a doua DVD-uri care contin documentare despre Richard Wurmbrand, aparute sub egida Forumului Civic Crestin. Realizate de Lucia Hossu Longin, documentarele acopera atat latura biografica a omului Richard Wurmbrand, cat si misiunea sa spirituala.

Pastorul este axat pe prezentarea fascinantei biografii a lui Richard Wurmbrand, incepand cu copilaria si tineretea furtunoasa, cu perioada de comunism militant si dezamagirea crunta in privinta idealurilor politice, urmata de imbratisarea credintei si a caii pastorale.

Arestarea si anii grei de temnita ocupa cea mai mare parte a filmului. Prin imagini de arhiva si declaratii ale camarazilor de suferinta (Gheorghe Calciu Dumitreasa, Tertulian Langa s.a.) este prezentat calvarul concentrationar pe care pastorul Richard Wurmbrand l-a infruntat cu demnitate si credinta. Deosebit de emotionante sunt cadrele in care supravietuitorii inchisorilor comuniste viziteaza Fortul Jilava si Memorialul de la Sighet. Interviurile cu membrii familiei (sotia Sabina, la randul ei arestata de autoritatile comuniste, si fiul Mihai) si evocarea realizata de profesorul Ioan Panican vin sa intregeasca portretul lui Richard Wurmbrand.

Sa invingi prin iubire prezinta istoria si activitatea Vocii Martirilor, organizatia initiata in America de familia Wurmbrand pentru a-i ajuta pe crestinii persecutati de regimurile comuniste. Documentarul cuprinde un dialog cu Mihai Wurmbrand, care povesteste episoade din viata tatalui sau, incepand cu arestarea si confiscarea averii si trecand prin avertismentele FBI, conform carora comunistii intentionau sa-l omoare in exil. De asemenea, este intervievat si Tom White, actualul lider al Vocii Martirilor, care vorbeste despre exemplul pe care l-a dat Richard Wurmbrand in randul celor dornici sa-i sprijine pe credinciosii din tarile comuniste din intreaga lume, fiind supranumit „omul care a reusit sa strapunga Cortina de Fier cu Evanghelia“. (R.B.)

Wurmbrand a devenit „Obiectivul Ashaver“

Wurmbrand a parasit Romania la varsta de 57 de ani. Toata viata lui, convertirea, inchisorile, fratii de suferinta erau aici, in tara subjugata.

„in adancul inimii mele – marturisea pastorul –, mi-ar placea sa cultiv frumusetea propriei mele vieti si sa nu ma implic intr-un razboi urias ca acesta. Mi-ar placea atat de mult sa ma retrag undeva in liniste si sa ma odihnesc. Dar nu este posibil.

Comunismul e la usa. Eu trebuie sa duc acest razboi, desi este foarte periculos pentru mine, personal.“

Dupa marturia din Senatul American, Securitatea (Directia de Informatii Externe) ii deschide in 1967 un nou dosar de urmarire informativa, sub numele de Ashaver. Dosarul contine 9 volume cu 2.232 de file si era destinat contracararii activitatii sale dusmanoase.

De altfel, din tara, Richard Wurmbrand si sotia sa, Sabina, fusesera urmariti informativ, sub diferite nume, fie obiectivul Valter, Valcu sau Olteanu, in functie de ce Directie a Securitatii se ocupa de el, fie Sabina, obiectivul Lutherana.

Erau supravegheati operativ, corespondenta le era interceptata, nenumarati agenti erau dirijati pe langa ei pentru a le stabili legaturile in cadrul dizidentei baptiste si penticostale, la domiciliu aveau instalate I.C.O. cu scopul de a adanci informatiile.

Nume cunoscute azi din sistemul represiv, ca loc. col. Nicolae Plesita sau col. Emil Macri, semneaza aceste masuri si, intr-o nota din 30 noiembrie 1964 (la putin timp dupa eliberare), era dispusa arestarea lor prin prindere in flagrant delict, actiune aprobata de catre Ministerul Afacerilor Interne – generalul col. Alexandru Draghici.

inainte de a pleca din tara, chemat de Securitate, lui Wurmbrand i se pusese in vedere: „Mergi in Vest si predica-L pe Hristos cat de mult vrei. Dar nu te atinge de noi. Sa nu care cumva sa spui un cuvant impotriva noastra“.

Timp de 3 decenii, Wurmbrand strabate planeta, in turnee misionare, sub deviza: „Aduceti-va aminte de cei ce sunt in lanturi, ca si cum ati fi si voi legati cu ei!“. Este o voce marturisitoare ca a lui Sojenitin. In Europa, in Columbia, in Peru, in Bolivia, in India, in Noua Zeelanda, in Australia si in Africa, in tarile nordice, peste tot in lume, prezenta lui pare astazi imposibil de realizat in dimensiunea ei, de-a dreptul halucinanta.

si totusi, Richard si Sabina duc mesajul lor in marile si micile comunitati crestine. Securitatea, prin UM 0920 – sediul central al DIE – fabrica materiale compromitatoare. Impotriva lor se pregatesc atentate.

in Dosarul Ashaver regasim nenumarate telegrame fulger, agenti pregatiti contrainformativ, zboruri Tarom organizate doar cu scopul de a combate, a compromite, a demasca public misiunea si influenta lui Wurmbrand.

intreg itinerariul strabatut de pastor este urmarit de mii de agenti ai Securitatii.

Ca sa poti intelege limbajul codificat al documentelor de arhiva ar trebui sa stii ca fiecare tara sau localitate aveau un nume conspirat. Spre exemplu: SUA se numea Galaxia, Africa – Chirnogi, Franta – Ghimes, Santiago de Chile – sendreni.

Sediile centrale ale DIE erau botezate universitati, ofiterii – cercetatori, ambasadele romane – tipografii, iar rezidentele – lectorate.

intr-o telegrama strict secreta – de importanta deosebita – din 28 martie 1977, se mentioneaza: „Consiliul Pastoral din sendreni, care grupeaza elementele cele mai reactionare din sanul bisericii, a invitat pe R. Wurmbrand sa tina o serie de conferinte despre torturile suferite in perioada cat a fost detinut in Roma­nia (...). In cazul in care exista un plan de demascare a acestuia, rugam sa ne comunicati unele date compromitatoare care ar putea fi facute cunoscute unor relatii din randul ziaristilor locali“.

„Ceea ce m-a ajutat sa supravietuiesc in inchisorile comuniste, unde atatia mureau in jurul meu, a fost speranta de a fi intr-o zi liber, pentru a putea avertiza tarile vestice de pericolul amenintator al comunismului. Acest lucru am incercat sa-l fac in contactele mele cu reprezentanti ai bisericilor vestice. Ceea ce am intalnit insa au fost dusmanie si indiferenta, chiar complicitate cu comunistii.“

Avertizarile lui Wurmbrand au fost ignorate. A fost privit ca un „tulburator al pacii“. Dar el se simtea dator milioanelor de captivi din inchisorile comuniste, din lagarele de munca fortata si din statele comuniste unde atmosfera era inca apasatoare. Se simtea dator sa vorbeasca.

Din „analele patimirii“

Direct, nu am avut nicicand ocazia de a-l cunoaste. Am stat insa in „camere“ vecine la inchisoarea din Gherla, unde reputatia de rezistent a pastorului Wurmbrand ii asigura un interes real din partea noilor veniti. El se afla, dupa cei opt ani din prima condamnare, intr-o noua faza, printre „greii“ recluziunii politice, amestecati din cand in cand, dupa criterii nestiute, cu masa cenusie a „contrarevolutionarilor“, cei pe dosarul carora de insotire prin Gulag scria CR.

Personal, ajunsesem acolo dupa un ocol prin Iasi, Jilava, Insula Brailei, in al patrulea an din zece alocati de Tribunalul Militar din Iasi. Auzisem cate ceva despre Wurmbrand, elemente de biografie aporetica, dominate insa de impresia unanima ca era o figura aparte, de militant crestin, care nu ezita sa-si proclame crezul si intre zidurile inchisorii.

Noua faza carcerala a inceput pentru rebarbativul pastor la 15 ianuarie 1959, pe cand eu ma aflam la Jilava, inchis de aproape un an si in cautare de echilibru launtric, dupa lunile de ancheta, mascarada procesului si o toamna apasatoare la penitenciarul din Iasi. A doua toamna mi-a fost harazita in „fortul nr. 13“, cum era cunoscuta de lume faimoasa inchisoare de langa Capitala.

A treia am petrecut-o in lagarul de munca de la Salcia, iar a patra la Gherla, unde faima de rezistent a pastorului Wurmbrand se instalase deja, raspandindu-se prin oameni si prin sistemele specifice de comunicare intre spatiile abil izolate ale inchisorii. Faptul ca in acelasi timp fusesera inchisi preoti, predicatori, „ostasi ai Domnului“, simpli enoriasi implicati deschis in viata Bisericii a inlesnit, desigur, extensia faimei lui Wurmbrand.

Nu l-am intalnit, personal, insa un timp am stat, cum spuneam, in camere vecine, iar un coleg de suferinta, mai abil, isi asumase riscul de a comunica prin zid cu ceilalti, inclusiv cu pastorul Wurmbrand, pomenit adesea de baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali, dupa cum se intamplase a-i intretaia pasii la un moment dat. Cel mai insistent si cu reala simpatie il evoca un erudit coreligionar din partile Aradului, Vasile Moisescu, ale carui comentarii „ezoterice“ pe seama Bibliei starneau destule controverse peste tot.

A venit o data si sa ma vada la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, unde functionam de la un timp ca bibliograf, ocazie de a evoca fulgurant si amintirea pastorului, ajuns deja in „lumea libera“, unde militantismul sau religios se manifesta acum in voie. Uneori l-am ascultat eu insumi, facand comentarii la un post de radio, in alte dati s-au transmis, pe aceeasi cale, stiri despre initiativele lui pastorale si mai cu seama despre unele carti publicate, traduse, raspandite peste tot.

Detin de la regretatul profesor Traian Gheorghiu, dramaturg si memorialist, care mi-a fost coleg de birou la amintita biblioteca, unele amanunte despre Wurmbrand, cu care fusese in penitenciarul-spital din Targu-Ocna. Ele intaresc impresia ca acolo, in acel amestec schimbator de bolnavi suferind de tuberculoza si presati cu toate astea sa-si abjure credintele (politice, religioase, morale etc.), s-a ajuns la un moment de armonie multiconfesionala si ideologica, de adevarata comuniune.Nici un alt mediu nu e

poate mai prielnic ecumenismului decat inchisoarea, ne asigura pastorul insusi, alaturi de alti analisti marturisitori, intre care Sergiu Grossu, N. Steinhardt, Nicole Valéry se cuvin amintiti numaidecat. „Nu de la straini vin, ci de la ai mei din inchisoare la ai mei de acasa“, exclama undeva memorialistul, abia intors de acolo, aruncand o punte inefabila intre mediile respective, aparent fara legatura.

Cu atat mai mult se justifica apropierea confesionala, ajunsa uneori destul de departe, in spiritul invocat pe atunci (1963) si de suveranul Pontif, pe linia unei reconcilieri a „fratilor dezbinati“. Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut in timp, insa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pana la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un indemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se intemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta indurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era in fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Cartile publicate de-a lungul anilor, pline de ravna crestina, constituie o marturie dintre cele mai tulburatoare, de o consecventa fara cusur, o exegeza biblica in care autorul pune in valoare, subtil, propria experienta, deslusita in spirit evanghelic. Convins ca „observatorul face parte din realitatea observata“ si ca „frumusetea se afla in ochii celui care priveste“, el a stiut sa faca din propria viata o pilda pentru cei din jur, una ale carei ecouri se pot identifica peste tot, oriunde l-au purtat pasii, intr-o existenta plina de vicisitudini.

Cu Dumnezeu in subterana, cartea de memorii in care isi evoca biografia dinaintea exilului, defineste un tip de angajament spiritual, analog celui pe care cunoscatorii il atribuie crestinismului eroic, cel trait in catacombe, capabil de jertfa suprema, prin identificarea cu marele model. Timpul de recluziune silnica, lung si penibil, l-a facut sa descopere bucuria in suferinta, fericirea posibila – la acest nivel – si dupa gratii. Se poate intelege de ce, parasind inchisoarea, avea sentimentul „unui om care coboara de pe varful muntelui, de unde cuprinsese pana departe cu privirea pacea si frumusetea unui intreg tinut, ca sa revina in campie“.

Precum se vede, scrisul sau atesta si calitati literare la fel de pregnante, facand din memorialist un scriitor demn de stima, unul caruia istoria domeniului ii va gasi, poate, un loc onorabil. Oricum, memorialistica recluziunii silnice si aceea a misionarismului crestin nu s-ar putea lipsi de textele sale fara a se priva de achizitii importante.

Cartile neobositului militant vorbesc anume de suferinta si bucurie, ca elemente solidare, pledand pentru asumarea suferintei in spirit crestin, dar seria Analele patimirii, scoasa dupa schimbarea de regim, a pus-o clar sub semnul memoriei active, al transfigurarii suferintei in bucurie fara umbra.

Alexandru Zub

Dincoace si dincolo de Cortina de Fier

Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumandu-si riscul de a suferi inchisoarea, boala si, in cele din urma, exilul. Caracterul puternic l-a ajutat sa invinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme in tot atatea victorii. Dupa ce, in prima tinerete, a incercat experienta comunista, descoperirea credintei in Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.

Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat in gesturi si actiuni puternic contestatoare, intr-o lupta pe viata si pe moarte impotriva comunismului identificat cu ateismul. A impartit Biblii ostasilor Armatei Rosii in timpul ocupatiei sovietice. A protestat in 1948, in timpul unei conferinte generale a cultelor din Romania, impotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care incerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi in unelte inconstiente ale ateismului de stat. si-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, in cele din urma, a fost arestat si condamnat in doua randuri, in 1948 si 1959, acuzat intai de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.

 Dupa 14 ani de inchisoare a reusit sa emigreze in Occident, impreuna cu sotia si fiul (dupa ce Sabina Wurmbrand suferise ea insasi incarcerarea si munca fortata).

Ajuns in Occident, pastorul Wurmbrand abia ca isi incepea lupta impotriva comunismului, de asta data in conditiile libertatii depline. O libertate care putea fi folosita de oricine, in orice directie, fara nicio raspundere. Cu temperamentul unui „Pavel al Cortinei de Fier“ (cum l-a numit cineva), uneori cu duhul blandetii, alteori cu vehementa, i-a pus la stalpul infamiei pe ateii imbracati in haine de pacifisti si de adepti ai „coexistentei pasnice intre sisteme“, demascandu-le ipocrizia si, in acelasi timp, luptand pentru drepturile crestinilor ramasi sub opresiunea comunista. Tuturor celor care incercau sa-l denigreze si sa i se opuna le arata cicatricile care-i brazdau trupul, din timpul anchetelor si torturii.

A devenit un personaj legendar si un autor de carti cu tiraje uriase, care – toate – propovaduiau credinta crestina si Evanghelia dreptatii. El este cel care a facut cunoscuta si recunoscuta in Statele Unite si in lumea intreaga intensitatea represiunii comuniste din Romania, argumentand-o cu propriul destin.

La Memorialul Sighet, figura lui Richard Wurmbrand ocupa un loc meritat in sala dedicata martirilor. Prezent in sala Represiunea impotriva Bisericii, portretul sau priveste cu solidaritate crestina spre slujitorii altarelor care i-au fost alaturi in anii lungi de inchisoare si care ii sunt si azi alaturi in amintire. Cei mai multi dintre ei au murit, dar pentru vizitatorii muzeului reprezinta exemple vii ale jertfei crestine.

Vizitele tot mai numeroase, mai ales ale tinerilor, sunt o promisiune ca memoria lor va fi celebrata mult in timp. Conferintele, prezentarile de carti si de filme – cum au fost cele din 2005, facute de Mihai Wurmbrand sub egida fundatiei Vocea Martirilor si a Forumului Civic Crestin – sunt momente de incarcatura si adeziune spirituala sau – de ce nu? – o garantie ca exemplul luptatorilor pentru libertate crestina este nu numai asigurat, ci si transformat intr-un model capabil sa functioneze in viitoarele generatii.

Romulus Rusan

Sabina Wurmbrand – Lutherana

E bine sa ne amintim cine a fost Sabina Wurmbrand, sotia pastorului – nume de obiectiv Lutherana.

S-a casatorit la 21 de ani cu Richard. Erau amandoi orfani, aveau vederi liberale si chiar erau indepartati de religia poporului lor. In 1935 are loc convertirea lui Richard la crestinism si, la scurt timp, a sotiei sale. Din iubire s-a crestinat Sabina.

Se naste primul si unicul copil, Mihai, 4 ani mai tarziu. Putin timp s-au bucurat de fericirea de a fi impreuna. A urmat supliciul. Rapit de pe strada, Wurmbrand dispare fara urma. Sabina il cauta ore, saptamani, luni. Exista un oficiu de informatii pentru familiile celor arestati. Pe cladire trona un afis mare: „Vom fi necrutatori fata de dusmanul de clasa“.

in fiecare zi, Sabina il astepta cu masa pusa. A ajuns intr-un tarziu, prin ambasadorul suedez, la ministrul de Externe, Ana Pauker. Ea le-a declarat ca, probabil, Wurmbrand ar fi fugit in Danemarca. Aceeasi varianta a repetat-o si Petru Groza. Mai mult, Ana Pauker i-a spus ca, daca va putea dovedi ca el se afla in inchisorile noastre, il va elibera. In foaia penala matricola a celui inchis se mentioneaza: „Numele: Vasile Georgescu, Porecla (?!): Richard Wurmbrand“. Iata misterul neidentificarii detinutului politic Wurmbrand.

Sabina a primit, totusi, printr-un temnicer, un mesaj de la Richard. Ambasadorul Suediei le-a comunicat lui Groza si Anei Pauker ca Wurmbrand e intemnitat. A fost declarat persona non grata si rechemat in tara sa.

Ce s-a intamplat cu Sabina si cu fiul ei? Sabina nu avea drept de munca, nu beneficia de cartela alimentara, casa i-a fost devastata, dar autoritatile continuau sa nege ca barbatul ei ar fi in inchisoare. Multi concetateni dispareau in noapte. Intr-una din zilele lui august, Sabina este arestata. Avea 36 de ani.

Pretextul arestarii? Ar fi detinut arme in casa. Sabina le-a aratat securistilor o Biblie si a spus ca aceea e singura ei arma. Urmeaza o condamnare de 3 ani, executata in cele mai grele inchisori: Jilava, Canal, Targsor.

As vrea sa marturisesc ca, inainte de a incepe Memorialul Durerii in 1991, nu stiam ce profunzimi are cuvantul „suferinta“. Traisem, intr-adevar, ultimul deceniu Ceausescu in frig, in foame, in lumini stinse noaptea, in minciuna, intr-un imens trucaj ce constituia viata noastra de zi cu zi. Dar nu am intrezarit niciodata, la asemenea dimensiuni, in afara, evident, de literatura, ca in Romania exista durere, oroare, asasinate in inchisori. N-am stiut despre Babu Ursu – ing. Gheorghe Ursu –, ucis la Rahova, despre anchetele groaznice ale luptatorilor brasoveni, despre Liviu Babes, schiorul care-si daduse foc pe o partie, la Brasov, pentru a clama libertatea, n-am stiut de supravegherea si teroarea exercitate asupra doamnei Doinea Cornea. Am avut putinta dupa 1989 sa aud mii de asemenea confesiuni. si sa inteleg  ca exista intr-adevar un trup martirizat al tarii mele –  cel din inchisori si cel din afara. Am trait intr-o adevarata ignoranta, devenita politica de stat in Romania. Ne-am consumat tineretea alergand dupa tacamuri de pui si noaptea, la lumina lumanarilor, citind carti, ascultand Europa Libera, vizionand filme interzise, ca o evadare din marasmul existential.

Am fost la Fortul 13 Jilava, in vizita cu colegii nostri americani si cu Mihai Wurmbrand. M-am intrebat: unde sa fi fost detinute cele 200 de „politice“ ale anului 1950? Nimeni nu stia ca in cumplita Jilava, la 6 metri in subteran, au fost incarcerate, pe langa cei 3.000 de barbati,  sute de femei. Spatiul concentrationar era alocat doar pentru 600 de persoane.

Sabina era printre ele. Oriunde iti intorceai privirea, spune ea, nu vedeai sub pamant decat brate scheletice, picioare rupte, piepturi cazute si rani deschise. Parea o temnita medievala. In aceasta fortareata se auzeau dimineata rugaciunile calugaritelor care plateau gestul lor indraznet cu legarea mainilor in catuse si izolarea. Sabina le vorbea din Biblie si deseori  celula vibra de plansete, bocete si suspinele femeilor. Acolo si-a inceput sotia pastorului primele incercari de a predica. Uneori a fost nevoie de rugaciune. Pentru acele femei care innebunisera sub tortura. Sabina incerca sa le castige inimile pentru Dumnezeu. si poate sa preintampine eventualele sinucideri.

in anul 1966, sotii Wurmbrand ajung la Senatul American pentru a spune lumii libere ca vorbesc in numele acelor eroi si martiri ai credintei care nu mai pot vorbi.

Sabina a plans tot timpul depozitiei. Lacrimile ei, ii marturisise Richard, au facut o impresie mai puternica asupra celor prezenti decat cuvintele lui. Lacrimile pot face adesea sa se prabuseasca chiar si zidurile cele mai intarite. Presa americana scria: Am fost loviti de un uragan numit Wurmbrand. si cum uraganul nu poate fi oprit, nici Sabina nu l-a putut opri pe Richard.

Nu l-a oprit, l-a urmat. Trei decenii, pe toate meridianele pamantului, Sabina si-a insotit barbatul, pregatind curierii Misiunii Vocea Martirilor pentru a putea patrunde in tarile comuniste si a sluji biserica subterana, depunand marturie peste tot in apararea celor persecutati.

Cu acelasi curaj ca al barbatului ei. Rareori mi-a fost dat sa aud in Memorialul Durerii o declaratie mai tulburatoare ca aceea pe care Sabina a facut-o publica. Ea I-a multumit lui Dumnezeu ca a fost victima, si nu calau, prigonita, si nu prigonitor. Vai de cei sortiti sa bata, sa franga oase, sa chinuie suflete.

Perechea lor, asa cum ii gasim in ultimele imagini, femeia, Sabina – jumatate din statura barbatului, Richard, este pentru mine o imagine aproape mitica.  A iubirii crestine sublime care poate da pamantenilor puteri  asemenea Creatorului.

Dupa 45 de ani de deriva totalitara, Romania are nevoie de mostenirea spirituala Wurmbrand, de invataturile si de avertismentelor lui. De Biblii. De credinta. De Dumnezeu.

Sabina m-a invatat, ca si Elisabeta Rizea, Maria Cenusa, Adriana Georgescu, Maria Plop Arnautoiu, Colette Grosu, ce este adevarata suferinta. Uraganul m-a lovit si pe mine.

Lucia Hossu Longin

6 mai 1966: Audierea lui Richard Wurmbrand in Senatul American

America – ultimul baraj

La cateva zile dupa sosirea in America, in aprilie 1966, Richard Wurmbrand ia parte si vorbeste la un miting public in Bryn Mawr War Memorial Park, in Philadelphia, unde declara ca este doctor in comunism, pentru ca i-a cunoscut metodele violente. Isi da jos camasa, expunandu-si urmele, cicatricele (peste 18 la numar) care ii acopereau trupul. Urme de fier, de foc, de cutit, de catuse, de tot ce indurase.

in intreaga America, in Europa si in Asia se publica mesajul acestui inedit pastor venit din Estul Europei, socotind ca el a produs un adevarat uragan, prin ceea ce a marturisit.

in acel an, Occidentul nu era pregatit pentru un mesaj precum acela pe care urma sa-l prezinte la audieri reverendul roman, dupa cei 14 ani de inchisoare si persecutii.

Comisia de Investigare a Administratiei Securitatii Interne s-a intocmit in sediul vechi al Senatului Statelor Unite la 6 mai 1966.
Presedinte: Thomas J. Dodd.

Sunt prezenti examinatori, analisti de investigatie, consilieri, jurnalisti. Ce le poate spune un refugiat din Romania? in sala a intrat un om fara documente, slabit, imbatranit inainte de vreme. Nu are acte si dovezi cu sine. Propriul lui trup, urmele adanci ale ranilor stau marturie torturilor prin care a trecut in inchisorile din Romania. Cele 18 cicatrice sunt acreditarile prin care Wurmbrand spunea ca este doctor in comunism.

„Ani de zile, a marturisit pastorul, nu am vazut soarele, lumea, florile, zapada, stelele, niciun om in afara de anchetatorul care ma batea, dar pot sa spun ca am vazut cerul deschis. L-am vazut pe Isus Hristos, am vazut ingerii si am fost fericit acolo.“
Prestigiosul ziar britanic The Guardian apreciaza ca, prin depozitia sa, Wurmbrand a schimbat pentru totdeauna perceptia crestinismului occidental asupra comunismului.

Lumea libera avea sa afle cum societatea utopica de tip comunist din Estul Europei, asa cum o credeau americanii, prigonise milioane de oameni si ii condamnase la temnita si moarte.

„Nu credeti cuvintele lingusitoare dupa care comunismul este doar o filosofie a societatii. Ca unul care a trebuit sa-l suporte ani de zile, pot sa va asigur ca este vorba nu de filosofie, ci de crima organizata.“

Comisia de Audieri a Senatului cere sa vada cicatricile. Wurmbrand isi da jos camasa. Se expune.

„– Priviti aici, aici, aici. Priviti si aici. Asa este pe tot corpul.
– Cum ati dobandit urma din spatele urechii?
– Aici mi-au pus cutitul si au spus: da declaratie acuzatoare la adresa episcopilor tai si a celorlalti pastori. Dai sau nu dai? si m-au taiat. E adevarat ca n-au taiat atat de adanc.“
Din nou, Comisia cere detalii.
„– Ranile sunt facute de cutit?
– Foloseau tot felul de mijloace de tortura. Te bateau pana iti rupeau oasele. Aveau si fierul inrosit in foc, cutitul, lanturile de 25 de kilograme.“

Pastorul a precizat ca nu se lauda cu aceste semne. El vrea sa arate doar trupul torturat al tarii sale, al patriei tatalui sau, al bisericii sale care facea apel, astfel, la crestinii americani si la oamenii liberi din America sa se gandeasca la trupul nostru torturat. si nu le cere sa-i ajute. Ii roaga un singur lucru. Sa nu-i ajute pe asupritorii lor, sa nu-i laude. Nu poti fi crestin si sa-i lauzi pe cei ce sustin comunismul. Daca vreodata se vor tipari actele martirice ale secolului al XX-lea, ele vor include si aceasta marturie. Rostit inaintea lui Soljenitin, avertismentul lui Wurmbrand incearca sa trezeasca lumea libera.

„Milioane de oameni si-au pus nadejdea in Statele Unite. Ele sunt astazi ultimul baraj care tine talazurile salbatice si navalnice ale comunismului militant. Daca cedeaza, nu mai exista alt baraj. De aceea, America a ramas ultima speranta a milioane de oameni inrobiti. America este ultimul refugiu.“

Stenogramele audierii lui Wurmbrand, tiparite imediat intr-o brosura, au constituit timp de trei ani cel mai cautat si vandut document emis de Administratia Americana.

Vocea Martirilor

Stabilita in Statele Unite ale Americii, familia Wurmbrand a initiat Misiunea Crestina pentru Lumea Comunista (1967), actuala Vocea Martirilor, o organizatie pentru intreaga lume, avand ca scop sa-i ajute pe crestinii persecutati de regimurile comuniste.

Misiunea are ramuri in 35 de tari din lumea libera. Dupa caderea comunismului in Rusia, Misiunea a avut o deschidere speciala spre tarile arabe. Vorbind personal in unele tari, pastorul Wurmbrand a atras atentia Occidentului asupra cauzei fratilor lor crestini uitati. Mesajul lui permanent a fost: „Urati sistemele rele, dar iubiti-i pe persecutori si incercati sa-i castigati pentru Christos“. In clipa de fata, avertiza Wurmbrand dupa anul 1989, in lume, in China, in tarile arabe, in Africa exista mii de crestini prigoniti cu aceasi cruzime cu care au fost prigoniti crestinii dupa rastignirea si invierea lui Isus.

Misiunea Vocea Martirilor ii ajuta material si moral, ii sustine. Activistii ei infrunta situatii incredibile. Erau anii ’70–’80. Tom White, actualul director al Misiunii, a fost arestat si condamnat in Cuba comunista.

in Vietnam, dupa ce un crestin a fost executat, autoritatile vin la familia victimei cu facturi si o obliga sa plateasca: pentru glontul ucigas, pentru sicriu, pentru salariul presedintelui tribunalului care l-a condamnat, pentru salariul procurorului care l-a acuzat.

Asemenea grozavii exista, nestiute, in lumea de astazi. si, cu toate acestea, biserica creste si acolo, traieste. Este subterana, ascunsa, oamenii nu se lasa speriati. Biblia patrunde peste tot, adeseori sub amenintarea mortii, s-au instalat tipografii in pesterile din munti.

in Arabia Saudita, in Kuweit, Misiunea a trimis mii de Biblii, ajutoare. Daca un musulman trece la crestinism, i se taie o mana. E adus in fata moscheii, pus sa abjure si, daca nu vrea, este supus martiriului. In Iran, crestinii au fost dezbracati in pielea goala si ingropati in zapada, lasati acolo pana cand au inghetat.

Adevarul nu poate fi rostit pana la sfarsit, amintea Wurmbrand, teroarea practicata in inchisori si in lagare impotriva crestinilor nu poate fi povestita pana la capat. Oamenii nu ar mai putea dormi.

A fi torturat nu era cel mai rau. Copii crestini au fost siliti sa-si denunte parintii si sa raporteze daca ar fi spus ceva impotriva comunismului sau pentru Dumnezeu. „Ascultati emisiunile de radio din China. Acolo veti auzi copii care au cerut pedeapsa cu moartea pentru parintii lor.“ Tovarasii chinezi i-au interzis pe Shakespeare si Beethoven. Generatiilor tinere din lumea libera Misiunea le cerea sa nu cada in somnul fatal, sa nu uite de lupta dintre crestinism si comunism.

„Unii imi spun sa predic Evanghelia curata! Acest indemn imi aminteste ca Securitatea imi cerea la fel, sa-L predic pe Hristos, dar sa nu spun nimic despre comunism.

Pacatului trebuie sa i se spuna pe nume. Comunismul este astazi cel mai periculos pacat in lume. Orice Evanghelie care nu-l denunta nu este Evanghelia curata.“

Richard Wurmbrand, aniversat la Ateneul Roman

„Multi cred ca sunt un om mare pentru ca am suferit mult si am scris multe carti. Dar nu este adevarat. Sunt un crestin obisnuit care a trait in imprejurari foarte neobisnuite.“

La 24 martie 2009, la Ateneul din Bucuresti, peste o mie de oameni „de pe cinci continente“ l-au comemorat pe pastorul lutheran Richard Wurmbrand, care a petrecut 14 ani in inchisorile comuniste si care si-a dedicat intreaga sa viata misiunii de a-i aduce pe oameni mai aproape de Hristos.

Pentru cateva ceasuri, Ateneul Roman s-a transformat intr-un spatiu al reculegerii, al indemnului la lupta, o casa de rugaciune pentru toti credinciosii.

in cuvintele parintelui Panican, gazda evenimentului, „a fost o seara de har, o seara de sarbatoare sfanta, o seara de aducere aminte in care nu s-a inaltat numele omului, ci a fost inaltat numele Domnului“.

Evenimentul a recompus momentele esentiale ale vietii pastorului Richard Wurmbrand. Viata si faptele sale au fost evocate de personalitati precum Lucia Hossu Longin, Matei si Ioan Boila, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa sau Tertulian Langa.

Pastorul a urmat o viata dedicata sprijinirii crestinilor prigoniti si propovaduirii iertarii. Caci, dupa cum spunea el, „o floare pe care o zdrobesti cu picioarele te rasplateste cu parfum“. Urmand calea Domnului, a avut puterea deopotriva, sa ii iubeasca si sa ii ierte pe vrajmasii sai. Revenit in 1990 in tara, dupa 25 de ani de exil fortat, a sarutat pamantul romanesc si a pus flori pe mormintele tortionarilor sai. A pus cate o floare si pe mormantul dictatorului Ceausescu si al sotiei sale. In 2006, a fost recunoscut printre primele 10 personalitati ale campaniei initiate de TVR – Mari Romani.

A scris peste 20 de carti despre suferintele si patimile crestinilor persecutati in lumea totalitara, despre biruinta credintei crestine. Destinul sau ne arata ca „suferintele sale s-au datorat asaltului unei lumi pacatoase si diabolice impotriva societatilor crestine si a credintei“, considera Matei Boila. Revelator este un episod din inchisoare, cand pastorului Wurmbrand, aflat dupa 3 ani de izolare intr-o stare de sanatate precara, i s-a spus: „Noi nu suntem ucigasi, ca nazistii. Noi vrem ca voi sa traiti si sa suferiti“.

Tertulian Langa, care a patimit si el 16 ani in temnitele comuniste, a evocat primul moment in care l-a intalnit pe pastorul Wurmbrand: „A venit ca un om din Apocalipsa. Era un om desfigurat de foame si suferinta. M-a impresionat expresia pe care el o dadea suferintei. Talentul sau consta in simplitatea exprimarii celor mai ametitoare adevaruri, incat iti facea impresia ca tot ce spunea e al tau. Nu te punea la efort sa intelegi gandirea lui, ci ti-o facea sa fie a ta. Iti comunica adevarul pe care il traia el, dar in cuvinte atat de simple, incat nu ti-l punea departe, ci iti vorbea din interior“. si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa isi aminteste despre pastorul Wurmbrand ca „avea un intelect foarte subtil si o credinta foarte puternica. Spre deosebire de intelectuali care au dubii, pastorul nu avea niciun dubiu. El si credea, si intelegea, avea mintea cotropita de credinta“.

Prezent la sarbatoarea de la Ateneu, Tom White, liderul Vocii Martirilor din SUA, si-a exprimat speranta ca spiritul lui Richard Wurmbrand dainuie in cei care ii urmeaza exemplul.

Mostenirea lui Richard Wurmbrand inseamna nenumarate lectii de iertare si sacrificiu pe care le-a dat de-a lungul vietii. De altfel, mesajul fiului sau, Mihai Wurmbrand, este edificator: „Vreau sa fiu sigur ca vom pleca cu o lectie invatata, dincolo de persoana lui Richard Wurmbrand. As vrea ca fiecare, dupa ce va pleca de aici, sa urmeze exemplul acestor crestini care au suferit“. Ioan Boila spune ca, prin exemplul suferintei si al credintei, prin viata si moartea sa, pastorul Wurmbrand a vorbit generatiilor de azi si de maine, lasandu-le cateva sfaturi esentiale: „Nu va fie teama!“ si „Marturisiti-l pe Hristos in aceasta lume!“.

Ana Soviany si Octavian Manea

Iunie 2006 – Mari Romani: Wurmbrand in Top 10

Campania-competitie Mari Romani, initiata de Televiziunea Romana, a anuntat in 2006 cele 10 nume ramase in cursa de desemnare a celui mai mare roman al tuturor timpurilor. Aceasta campanie s-a desfasurat si in alte tari, castigatorul fiecarei natiuni urmand sa participe la o preconizata campanie de desemnare a celui mai mare om pe plan mondial. In Romania, primii 10 clasati au fost, in ordine alfabetica, Ion Antonescu, Constantin Brancusi, Carol I, Nadia Comaneci, Alexandru I. Cuza, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, Stefan cel Mare si Richard Wurmbrand.

in Topul 100, pe langa Sfantul (pentru ortodocsi) Stefan cel Mare si pastorul protestant Wurmbrand, s-au mai aflat si alte personalitati importante pentru crestini. Astfel, pe locul 18 s-a aflat Constantin Brancoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxa in 2002.

Primul Ierarh in topul 100 a fost Cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, celalalt Cardinal roman, Alexandru Todea, situandu-se pe locul 75. Alte personalitati crestine regasite in topul celor mai mari romani au fost Iosif Trifa (locul 41); Dumitru Staniloae (74); Ilie Cleopa (78); Arsenie Boca (79); Dumitru Cornilescu (81); Nicolae Steinhardt (86). Surpriza cea mai mare a fost insa prezenta in Top 10 a lui Richard Wurmbrand, necunoscut multora.

Iata ce au scris cativa vizitatori despre Richard Wurmbrand pe site-ul dedicat evenimentului:

„Cu riscul de a-i supara pe unii, parerea mea este ca mai sunt multi alti romani care ii pot lua locul in acest top. Uitandu-ma in top 11–100, ii vad aici pe Ceausescu, Coanda, Iorga, Brancoveanu (care, sa nu uitam, a facut mult mai multe pentru religie), Avram Iancu, Regina Maria (a participat ca voluntar in primul razboi mondial ca infirmiera), Nicolae Balcescu si multi altii. In acest context, cred ca acest necunoscut nu prea are ce cauta in acest top (daca intreb 1.000 de oameni de acest nume, cu siguranta mai mult de 1 nu a auzit de el). In concluzie, nu contest meritele, dar sa nu le uitam si pe ale celorlalti.“

„Eu cred ca Richard Wurmbrand merita din plin sa fie in top 10 mari romani.“

„Este o surpriza placuta prezenta in top a unor teologi, dar mai ales as putea sa-i numesc Oameni cu o spiritualitate deosebita. Sunt modele de care avem nevoie in viata.“

„Va recomand cartea lui Richard Wurmbrand, Marx si satana, pentru a intelege mai bine activitatea diavolului in lume, dar mai ales in blocul de la Varsovia! A avut acces la biografiile lui Marx, Lenin, Engels si face dezvaluiri ingrozitoare in privinta apartenentei acestora la lumea magiei negre, a ocultismului si satanismului. si este un evreu convertit sincer la crestinism, chiar daca in forma protestanta. Modul in care a luptat prin si cu credinta in Cuvantul lui Dumnezeu este un viu exemplu pentru toti. Dumnezeu sa-l odihneasca in pacea si bucuria Sa!“

„Despre pastorul Wurmbrand am vizionat un episod deosebit din Memorialul Durerii. Cel mai deosebit a fost cand fiul acestuia a povestit o intamplare din viata tatalui sau, care, pe scurt, era cam asa: pastorul a primit o stofa din Elvetia pentru a-si face un costum si, dupa ce fiul sau l-a vazut cu noul costum, i-a spus ca un membru al comunitatii nu are cu ce sa se imbrace, iar pastorul, desi avusese de gand sa-i dea acelei persoane vechiul costum, l-a dat pe cel nou, spunandu-i fiului sau ca adevarata facere de bine nu consta in a da unei persoane din prisosul pe care-l ai.“

„Cred ca ne sunt prea sarace cuvintele pentru a putea reflecta iubirea lui Wurmbrand pentru Dumnezeu, cu nimic mai prejos decat a martirilor greco- si romano-catolici din timpul prigoanei, dintre care Excelentele lor Iuliu Hossu, Ioan Suciu, Vladimir Ghika si Alexandru Todea sunt doar cativa.

Pentru ca Wurmbrand – dupa o vreme in care a fost activist comunist! – nu a cautat sa fie altceva decat (cum se spune despre Monseniorul Ghika) un minunat vitraliu prin care Lumina Domnului sa se odihneasca cu dulceata si gingasie asupra oamenilor.
Poti intelege asta ascultandu-l intai de toate.“

NOTA: Articol aparut in Revista 22 Plus - ANUL XVI, nr. 271, 7 aprilie 2009

^sus |